În fața Tribunalului București este o larmă insuportabilă. Într-un colț câțiva avocați discută despre următorul caz, în altul niște femei în vârstă cu bonete colorate discută despre religie și moralitate, un mănunchi de fetișcane dezbat subiectul etnobotanicelor. Toată lumea așteaptă să se deschida porțile tribunalului.
Într-un sfârșit, un personaj mititel și îndesat, îmbrăcat în straie de polițist deschide ușa. “Pe aici, doamnă! Puneți-vă geanta pe masă. Pregătiți-o pentru verificare!”, îndeamnă pigmeul. Metodele polițistului se dovedesc puțin neortodoxe, o bătrânică este mustrată pentru unghiera din geantă și îi este chiar confiscată.
Avocații, martorii, acuzații sau oameni care vor un spectacol gratis, încep să se agite pe scările rulante. Avocatele îmbrăcate în deux-piece-uri, cu fuste scurte și genți Louis Vuitton intră în săli, apostrofate fiind de bătrânelele dornice de scandal, care nu contenesc din a le comenta fără perdea ținutele. “Dacă și tutele ajung avocate”, își spun una alteia. 8.30, martorii intră în sălile de judecată, parcă dichisiți în hainele de duminică. Usile mari aduc a portile in stil brancovenesc, dar sala pare abia respirabila , e incredibil cum incap atatia oameni inauntru. Fiecare se așază , atat cat incap, pe bancile din lemn de cires, asteptand parca cu sufletul la gura cazurile de care apartin.
Apare și domnișoara grefieră , fâțâindu-se cu dosarele într-o mana și cu sucul de aloe în cealaltă mână, mai mai să se dărâme și să-și rupă tocurile stiletto.Le așază pe masa unde se afla un model vechi in stil ”râșniță”de calculator , scoțând câte un dosar din caruciorul de supermarket plin ochi cu hârțogăraie.
Un murmur continuu a pus stăpânire pe încăpere. Se umple camera cu avocații ce o așteaptă pe doamna judecător. Grefiera oftează din când în când la deschiderea unui dosar mai voluminos. Un bărbat își scoate pieptănul din buzunar pentru a-și aranja ultimele șuvițe rămase pe chelie, completat în capătul opus al sălii de către o bătrână care își găsește cu greu ochelarii de vedere în punga de rafie. Parcă din alt decor, niște domnițe în trening vorbesc de zor și chicotesc.
Intră doamna judecător, o femeie de postură medie, dar impunătoare, cu părul blond și mâini de pianist. Toată lumea se ridică în semn de respect. “Din momentul acesta, cine vorbește cu altcineva în afară de mine, va fi poftit afară.”, anunță judecătoarea pe un ton autoritar și apoi se așează, dându-și pletele blonde pe spate.Lipsa unui microfon si acustica proasta a salii au facut aproape imposibil de transmis anuntul ei, asa ca a repetat aproape tipand.
Se anunță amânarea dosarelor cu numere de la 15 la 80, avocații și clienții lor încep să se îmbulzească spre ieșirea din încăpere. Din nou zgomotul e rege.
“Vă rog să ieșiți în liniște!”
Se anunță datele viitoarelor cazuri și într-un final rămân în sală cei din cazul ce trebuia discutat la 8.30 și anume divorțul soților Constatinescu. Domnul Constatinescu, un bărbat înalt cu părul cărunt și cearcăne proeminente își aranjează obsesiv cravata în timp ce avocata îi dă ultimele detalii. Doamna Constatinescu, o femeie uscățivă cu părul roșu strâns în coc și o pălărie cu bor amplu, se arată zâmbitoare.
Ex-Constantineasca pare să ceară apartamentul lor din Floreasca, domnul este anunțat de avocat abia acum. Se umflă la față și se ridică în picioare : ”E strigător la cer!”. Judecatoarea îl amenință că-l va da afara din sală dacă nu încetează.
Telefonul doamnei sună. “Intră! Nu face nimic. Intră! Abia am început”. În sală intră un bărbat de 40 de ani, înalt, cu părul încă negru, îmbrăcat într-un sacou albastru închis. El este cel care a sunat-o .
“Târfă! L-ai adus p-ăsta aici!”, exclamă domnul Constantinescu ridicându-se din nou în picioare și scuturând din pumn spre dânsa.
“Domnule Constantinescu, v-am rugat ceva. Nu vă spun a treia oara!”, zise judecătoarea aproape dându-și o palmă peste față.
Avocatul acuzării , un gentlemen cu un aer britanic și un ceas de aur la buzunarul de la sacou, se ridică în picioare. El prezintă motivul divorțului, limpede ca bună ziua, acesta fiind adulterul. Doamna Constantinescu l-a înșelat chiar cu domnul aflat lângă dumneaei. Constantinescu părea mulțumit de spusele avocatului, având o privire machiavelică și răsucindu-și mustața albă.
Doamna își mângaia fularul de blană și mustăcea în timp ce “Watson” își expunea dovezile.
Avocatul apărării , un bărbat plinuț cu ochelari și figură docilă, îl acuză pe domn de indiferență emoțională și invocă motivul neglijenței în mariaj. Soțul începe să se înroșească din ce în ce mai tare la față, strângând cu o mână de căpătâiul băncii maro. Gesturile sale devin din ce în ce mai nevrotice.
Pare că nu se simte prea bine, scoate o batistă albă cu care își face aer. Încăperea mică asemenea unei capele nu îi prieste. Dar nu ăsta este singurul motiv al stării sale de nervozitate,desigur.
Avocatul apărarii își continuă pledoaria cerând admiterea adăugirii la dosar a unui document eliberat de medic, care dovedește că doamna a avut unele, în repetate cazuri, căderi nervoase din cauza atmosferei domestice, atmosferă total necorespunzătoare unei vieți conjugale.
Încornoratul rabufnește, nu se mai poate abține. Se ridică în picioare și-și urlă plămânii în direcția soției.
“Eu muncesc ca un sclav! Iar tu ce faci? Calci niște rufe și umbli prin vecini. Târâtură! Cum îți permiți?”
Doamna nu răspunde nimic și îi evită privirea.
Fusese avertizat de judecător mai devreme să-și controleze pornirile, dar domnul Constantinescu continua cu injuriile la adresa soției sale. Se ridică în picioare cu gândul s-o scuipe sau s-o lovească , dar este oprit de avocatul său. Asta a pus capac, din cauza nervilor domnului Constantinescu acesta este acuzat de obstrucționarea cazului, ducând la suspendarea ședinței de judecată.
